Vitaly Dmitriyevich Buterin și-a petrecut primele zile în această lume înconjurat de zarva studenților de la universitate.
Părinții săi, care erau amândoi în anul cinci la facultatea de informatică, l-au luat să locuiască cu ei în camera de cămin, la trei luni după ce s-a născut în Kolomna, un oraș de mărime medie de lângă Moscova, în data de 31 ianuarie 1994.
Camera lor micuță era una dintre cele câteva camere care se aflau pe etaj, aliniate toate de-a lungul unui coridor în capetele căruia se aflau zone cu dușuri, toalete și bucătării comune.
S-au mutat în Moscova după ce au absolvit, cu speranța să găsească niște locuri de muncă mai bine plătite în marele oraș.
Asta se întâmpla în 1995, când Rusia era împotmolită într-o criză economică care a luat naștere din cauza colapsului Uniunii Sovietice ce avusese loc cu patru ani
Înainte.
Inflația era galopantă, de peste 10% în fiecare lună, aproape jumătate din populație trăia în sărăcie, iar productivitatea scăzuse la niveluri nemaivăzute de la Primul
Război Mondial, deoarece multe companii de stat necompetitive se închiseseră.
Toate lucrurile cu care erau obișnuiți oamenii se duseseră pe copcă, iar întreaga națiune încerca să își dea seama încotro să o apuce și cum să se regrupeze.
Părinții Nataliei și-au pierdut economiile de-o viață practic peste noapte, din cauza hiperinflației.
Părinții lui Vitalik au fost relativ norocoși în toată această tevatură.
Natalia a început să lucreze la o agenție de turism, care plătea mai bine decât erau plătiți majoritatea programatorilor și care îi permitea să învețe limba engleză;
Dmitry era inginer software la o bancă.
Ambii au trecut foarte repede peste situație și Natalia s-a angajat ca șef de
birou la Heinz, compania care produce ketchup și, în scurt
timp, a fost promovată la departamentul de finanțe.
După trei ani acolo, s-a angajat la Banca de Investiții Renaissance
Capital, supraveghind și acolo finanțele companiei.
Între timp, Dmitry a înființat o companie de software, ce comercializa
instrumente contabile pentru afaceri.
În timp ce părinții săi lucrau, de bebelușul Vitalik aveau grijă bunicii din partea mamei, care se mutaseră cu ei din Kolomna.
Talentul său neobișnuit cu numerele s-a văzut de la o vârstă fragedă și au încorporat matematica în jocurile lor.
Pe leagăn sau pe balansoar, îl încercau cu operații aritmetice, iar acesta răspundea în câteva secunde.
La vârsta de patru ani, jucăria preferată a lui Vitalik era Computerul.
Acesta nu era plin de jocuri pretențioase. Pur și simplu îi plăcea să experimenteze cu diverse forme și culori în Microsoft Paint și își petrecea după-amiezi întregi
introducând numere și testând formule în Excel.
În 1998, economia rusească ce șchiopăta a suferit o nouă lovitură când cererea de petrol, exportul său numărul unu, a scăzut în urma crizei financiare din Asia.
Statul nu a mai putut să își plătească datoria, iar banca centrală nu a mai susținut un curs de schimb fix pentru rublă, ceea ce a determinat prăbușirea monedei.
Multe companii, printre care se numără și Renaissance Capital, au tăiat cheltuielile pentru a nu da faliment în mijlocul unei contracții economice și asta a presupus desființarea postului pe care îl ocupa Natalia.
Relația dintre Natalia și Dmitry a început și ea să se Strice.
Erau foarte tineri când s-au cunoscut și și-au luat pe umeri responsabilități uriașe foarte rapid.
Au început să se gândească să se mute într-un loc cu mai puțin haos economic și unde puteau să urmărească oportunități noi și să trăiască în culturi noi.
Chiar și atunci când relația lor avea dificultăți, au convenit să se mute în același loc, chiar dacă nu mai erau împreună.
Au vrut ca Vitalik să fie întotdeauna aproape de ambii părinți.
Au analizat diverse țări pentru a stabili care este cea mai ospitalieră în ceea ce privește vizele de muncă; cele mai bune opțiuni erau Australia și Canada.
Nu fuseseră niciodată în vreuna dintre aceste două țări, dar au hotărât să meargă în Canada.
Era mai aproape și vremea era asemănătoare cu cea din Rusia, prin urmare, s-au gândit că se vor adapta mai ușor.
Natalia s-a mutat mai întâi în Edmonton, un oraș chiar în mijlocul Canadei, unde a reușit să obțină o diplomă de specialist în contabilitate care urma să îi permită să continue să lucreze în finanțe.
Dmitry s-a mutat în Toronto cu Vitalik un an mai târziu și Natalia s-a mutat și ea acolo după ce au ajuns. Au hotărât ca Vitalik să rămână cu Dmitry, pentru
a nu fi nevoit să treacă prin prea multe schimbări.
În Toronto, Vitalik a mers la grădiniță pentru prima Dată.
În Rusia, majoritatea interacțiunilor sale fuseseră cu părinții și bunicii.
Nu stătuse niciodată prea mult în preajma altor copii și acest lucru se vedea, deoarece își lovea și își mușca colegii și le smulgea jucăriile din mâini. Comunicarea era dificilă.
Deși a învățat să scrie și tot ce este legat de numere foarte rapid, limba engleză i-a dat ceva bătăi de cap.
Dmitry stătea cu el pe podea înconjurat de cuburi Lego și, în timp ce se jucau, îi vorbea în limba engleză.
În timp ce Vitalik așeza cuburile colorate, Dmitry își dădea seama că în creierul său sunt multe idei cărora voia să le dea glas, dar, când încerca să facă asta, se împiedica de cuvinte.
Îi era mai ușor să tasteze pe computer.
Pe la șapte ani, Vitalik încă nu se descurca prea bine cu exprimarea în propoziții complexe, dar scrisese un document de 30-40 de pagini în Microsoft Word pe care îl numise „Enciclopedia Iepurașilor“.
Era foarte tehnic și structurat ca o lucrare științifică, cu diagrame și chiar un cuprins. Enunța elementele chimice și matematica, și explica cum funcționează Totul.
Dmitry numește acest document prima carte albă a fiului său.
Vitalik a fost înscris la o școală pentru copii supradotați din sistemul public de învățământ al Canadei și nici măcar acolo nu era provocat suficient.
Părinții săi au angajat un meditator privat pentru matematică, un fost profesor
universitar din Ucraina, care îi oferea materiale mai avansate.
Stătea la orele de curs și memora formulele, citind ce avea de citit și lua note mari fără să depună eforturi la teste sau la temele pentru acasă, dar nu vedea rostul în toate Acestea.
Pur și simplu era foarte plictisitor. Când clopoțelul suna de pauză și toată lumea fugea afară la joacă și la bârfă, el rămânea în urmă.
Timiditatea sa îl împiedica să se conecteze cu alți copii și să își facă prieteni.
Spre sfârșitul școlii generale, părinții săi au crezut că ceva trebuie să se schimbe.
Vitalik trebuia să fie cufundat într-un mediu mai provocator, unul care să îl încurajeze să
vorbească în clasă și să interacționeze cu oameni de același
nivel intelectual. Au hotărât să își înscrie fiul la o școală privată specializată, iar Vitalik i-a ajutat să restrângă numărul de opțiuni la patru.
Și-a petrecut o zi în fiecare dintre cele patru școli și a hotărât să aleagă școala Abelard, care avea în jur de zece elevi în clasă.
Acolo a putut să urmeze cursuri avansate de matematică, dar și latină și greacă antică. A trecut de la un băiat care nu vorbește aproape niciodată în public la a participa în echipa de dezbateri.
Încă mai vizita meditatorul de matematică după ore, s-a înscris la un curs de programare pe lângă toate acestea și a mers prin toată Canada și în străinătate, concurând la
campionate de matematică și dezbateri. Trofeele câștigate la acele competiții umplu acum un raft în casa bunicilor săi.
În afară de matematică, programare, limbi străine și dezbateri, și-a petrecut multe ore jucând World of Warcraft, unde jucătorii joacă diverse roluri într-o lume steampunk, populată de dragoni și elfi.
Natalia a vrut să îi stimuleze și latura muzicală și l-a înscris la lecții de pian o vreme, dar asta a fost ceva ce nu s-a prins de el.
În această perioadă a sa din liceu, în 2011, Dmitry i-a spus lui Vitalik despre Bitcoin.
– Hei, aceasta este o idee foarte interesantă, a spus Dmitry, care încă mai avea compania lui de software și încerca să fie la curent cu ultimele progrese făcute în domeniul
tehnologiei. Citise despre Bitcoin undeva online și încercase să îi explice lui Vitalik ce înțelege el că este.
– Dar asta nu are susținere în lumea reală, cum ar putea
avea valoare? a întrebat Vitalik.
Aproximativ o lună mai târziu, termenul „Bitcoin“ a apărut din nou când Vitalik naviga pe internet. De data aceasta, a depus mai multe eforturi încercând să îl înțeleagă.
A citit materialele tehnice și a scormonit pe forumurile despre Bitcoin până când a avut o revelație: a vrut să pună mâna pe ceva bitcoin. Voia să facă parte din economia
Bitcoin.
Dar simpla cumpărare de BTC nu i se părea o participare veritabilă, așa că a hotărât să lucreze pentru a primi în schimb bitcoin.
A intrat pe BitcoinTalk și s-a oferit să scrie articole și să fie plătit în bitcoin.
Administratorul blogului Bitcoin Weekly i-a răspuns, oferindu-i cinci bitcoin pe articol sau aproximativ patru dolari la vremea aceea.
Când a reușit să economisească douăzeci de bitcoin, Vitalik a folosit 8,5 pentru a-și cumpăra un tricou și i-a plăcut la nebunie senzația că a intrat într-o economie paralelă, în care banii tradiționali și băncile nu mai erau necesari.
Și-a dat seama că poți crea o întreagă lume, o comunitate nouă, care nu se bazează pe infrastructura financiară existentă.
A creat un model de afaceri nou pentru blogul Bitcoin Weekly, în care publica primul paragraf al unui articol și apoi cerea bani pentru a continua să scrie articolul.
În cazul în care comunitatea reușea să trimită doi bitcoin și jumătate, publica și restul articolului. A funcționat și a reușit să ia între 20 și 40 de dolari pe articol.
Monedele veneau de la utilizatori anonimi de pretutindeni, din întreaga lume, și acesta era alt aspect care îi plăcea foarte mult la Criptomonede.
Spre deosebire de inovațiile tehnologice din trecut, dezvoltate în garaje din Silicon Valley și universități, această inovație era cu adevărat mondială.
În mai puțin de trei ani, Vitalik a trecut de la un sceptic în ceea ce privește Bitcoin la a scrie despre Bitcoin și apoi a lucra la proiecte Bitcoin.
După aproximativ șase luni petrecute pe drumuri, turneul său mondial s-a încheiat în San Francisco.
În timp ce urca și cobora pe dealurile abrupte ale orașului, continua să perfecționeze ideea unui nou blockchain care să poată deveni platforma ce permite orice aplicații descentralizate și rezistente la cenzură imaginabilă.
A reușit să ajungă la garsoniera directorului tehnic de la Ripple, Stefan Thomas, la sud de strada Market, unde avea să rămână două săptămâni, dornic să se apuce de lucru.
Și-a deschis laptopul și a început să tasteze, „Platforma supremă pentru contracte inteligente și aplicații descentralizate“.
Avea nevoie de un nume, așa că a început să caute printre termenii science-fiction pentru inspirație.
Naviga pe Wikipedia când a văzut cuvântul „ether“, pe care și-l aducea aminte dintr-o carte de știință din copilărie.
Eterul este ideea infirmată cum că ar exista o materie foarte subtilă care umple spațiul și transportă undele luminii la fel cum materia fizică transportă undele sunetului.
Așa s-a gândit el la cuvântul „Ethereum“. Vitalik a vrut ca platforma sa să fie mediul imperceptibil care stă la baza tuturor aplicațiilor, așa cum credeau oamenii de știință medievali că este eterul.
În plus, sună bine.
„În mod ideal, ar trebui să aibă propriul blockchain, dar nu am competențele tehnice să fac totul singur“, se gândea el.
Aproximativ două săptămâni pe la sfârșitul lui noiembrie, nu a făcut nimic altceva decât să lucreze la cartea albă pentru Ethereum, uneori din garsoniera lui Stefan, alteori de la sediul Ripple.
Stefan încerca să construiască un strat de contracte inteligente pentru Ripple (pe care nu a reușit să-l lanseze) și era entuziasmat să își împărtășească progresul cu Vitalik și să audă despre experiența sa la Mastercoin și Colored Coins.
Dar a fost puțin dezamăgit că Vitalik nu este prea vorbăreț și este destul de retras. Punea pe hârtie toate ideile care se formaseră în capul său în ultimele câteva luni, de la perioada petrecută cu hackerii anarhiști din Calafou până la munca sa cu diverse echipe Bitcoin 2.0.
Pe măsură ce își vedea gândurile materializate, devenea și mai clar pentru el cât de diferită era platformă sa de ceea ce încercase înainte.
„Filozofia de design a protocolului Ethereum este în multe feluri opusă față de cea a multor criptomonede din prezent“, a scris el în paragraful de încheiere, după care a zâmbit.
Ethereum nu era încă un proiect Bitcoin ca toate celelalte.
Era cel mai ambițios proiect de criptomonedă de la Bitcoin încoace.
Când a terminat, a revizuit lucrarea de douăsprezece pagini încă o dată și a scris un e-mail câtorva oameni despre care credea că sunt în postura să îi ofere un feedback util.
Era miercuri, 27 noiembrie 2013, ora 10:49 dimineața, și subiectul era „Vă prezint Ethereum: o platformă generalizată pentru contracte inteligente/DAC“.
Salutare tuturor,
Vreau să vă prezint prima ciornă a unei cărți albe pentru un proiect la care am lucrat în liniște în ultimele două Săptămâni.
Proiectul este numit Ethereum; ideea este ca acesta să servească drept o platformă universală de calcul pentru contracte inteligente și corporații autonome descentralizate și, practic, să generalizeze funcțiile Namecoin, Mastercoin, Colored Coins și ale altor astfel de proiecte pe care le numesc „criptomonede 2.0“.
Iată cartea Albă: http://vbuterin.com/ethereum.html
Practic, generalizează toate contractele financiare și agenții într-o entitate numită „contract“ care poate trimite și primi în mod automat tranzacțiile, poate întreține o stare internă a cărei dimensiune poate fi arbitrară și are un cod de script intern într-un limbaj de programare pe care îl execută de fiecare dată când primește o tranzacție.
Sub-monedele, comenzile de schimb descentralizate, registrele în stil Namecoin, contractele financiare și proprietățile inteligente vor fi toate ușor de implementat folosind această schemă.
Aceasta este doar prima rundă a proiectului, sub forma unei cărți albe pe care o trimit unui grup mic de oameni (în jur de treisprezece).
Încurajez pe toată lumea să o citească, să își spună părerea și să îmi transmită ce înțelege și ce nu.
După ce primesc comentariile și sugestiile atât în ceea ce privește organizarea lucrării, cât și protocolul efectiv, voi actualiza cartea albă și o voi trimite unui grup mult mai mare de oameni (iar apoi, în runda a treia, voi face un anunț public la scară largă) și, în același timp, voi începe și implementarea unui client Python.
Dacă cineva dorește să se alăture acestui proiect, simțiți-vă liberi să îmi trimiteți un e-mail în care vă exprimați interesul.
Cu stimă,
Vitalik
Era sigur că lucrarea lui urma să fie sfâșiată.
„La o idee atât de mare, trebuie să existe un motiv întemeiat pentru care nimeni nu a încercat să o pună în aplicare“, se gândea el.
Vitalik a vrut să creeze o platformă nouă care să folosească tehnologia blockchain ce stă la baza Bitcoin, dar cu multe diferențe cheie față de criptomoneda originară.
Câteva dintre aceste schimbări nu mai fuseseră niciodată încercate. Se aștepta să primească răspunsuri care bagatelizează cartea sa albă și îi explică de ce nu va funcționa niciodată. Dar așa ceva nu s-a întâmplat niciodată.
E-mailul lui Vitalik a fost redirecționat și apoi redirecționat din nou, așa că, în schimb, a primit un potop de răspunsuri de la oameni entuziasmați de proiect și care voiau să lucreze cu el.
Până la începutul lunii decembrie, a început să fie clar pentru el că există suficient interes încât să facă pentru Ethereum un blockchain separat, în loc să lucreze pe cel de la Primecoin.
Viziunea lui Vitalik era mult prea mare pentru a fi restricționată de alt lanț.
Se gândea să creeze un strat de bază pentru tot. Un computer care ar putea locui simultan în toate nodurile unei rețele globale enorme, care ar putea procesa orice informație pe care i-o dai, fără întreruperi sau interferențe, astfel încât dezvoltatorii puteau construi tot ce-și puteau imagina și nimeni nu îi putea opri pe ei sau aplicațiile lor.
Ca o mașinărie infinită.
–
Acesta este al doilea capitol, oferit GRATUIT, din cartea „ETHEREUM Mașinăria infinită”, scrisă de Camila Russo. Carte pe care urmează să o publicăm la iBlock.
In primul capitol am facut cunostinta cu Mihai Alisie si cum a lansat Bitcoin Magazine:
Istorisirea lansării proiectului Ethereum nu vine doar cu povestea din spate, ci și cu detalii intime despre membrii echipei, care aveau uneori apucături grandomane.
De exemplu, Charles Hoskinson, care la vremea aceea era CEO-ul companiei înregistrate în Elveția, Ethereum,
“…îi plăcea să adune pe toată lumea în fața tablei albe. Apoi se apuca să scrie probleme matematice complicate și grafice, doar de dragul de a le scrie.”
Îi mai plăcea să se dea indirect drept Satoshi, după cum scrie autoarea:
“Mathias, Taylor, Stephan și Mihai au sesizat cu toții aceste aluzii și au fost iritați de faptul că Charles părea să insinueze, fără să o spună, că el era Satoshi”
În următorul e-mail, o să-ți spun când lansăm cartea, cum poți beneficia de o reducere de 30% și când va fi live-ul în care vei avea șansa să câștigi acces gratuit la programul „Primul Bitcoin” (în valoare de 300 euro) sau 1 din cele 10 cărți puse la „bătaie” ca premii.
Rămâi cu ochii pe e-mail,
Daniel
